Şcoala de o jumătate de mileniu din Joseni
După monografia lui Magyari András, cea intitulată Satul Joseni în vâltoarea istoriei putem afirma faptul că, de la începutul Evului Mediu, societatea din Ardeal a acordat o deosebită importanţă educaţiei.
În Ţinutul Secuiesc, majoritatea şcolilor au fost inaugurate de la începutul secolului al XVI-lea. Acest lucru este în corelaţie nu numai cu dezvoltarea târzie a agriculturii şi a vieţii sociale, ci şi cu dezinteresul populaţiei faţă de viaţa culturală.
Acest lucru poate fi identificat atât în zona Gheorgheni, cât şi în zona Ciuc, unde foarte puţini elevi au continuat studiile în străinătate.
Şi la Secui, procesul de educaţie şcolară a început cu şcolile de la ţară. De obicei, aceste şcoli au fost contruite lângă biserică, adică pe teritoriul bisericii. De la începutul secolului al XVI-lea până la sfârşitul secolului al XVII-lea tot în acest teritoriu va fi contruită parohia şi casa institutorului. Din alte surse noi mai aflăm că satul asigură pentru institutori un imobil separat.
De la începutul secolului al XVIII-lea, încep să construiască separat sălile de clasă, dar şi atunci au fost foarte primitive. Copiii au luat loc, lângă pereţi pe nişte scânduri fixate pe nişte piloni. În mijlocul sălii, a fost aşezată masa învăţătorului ca să poată supraveghea mai bine copiii.
În Ardeal, institutorii au fost nişte oameni care au terminat un colegiu, care au fost aleşi de către conducerea bisericii fără intervenţia altor persoane. Institutorii au fost aleşi pentru o perioadă de 2-3 ani.
Sursele moştenite dovedesc faptul că salariul unui învăţător din acea perioadă a fost foarte mic. De la începutul anilor 1590, funcţionarea şcolii din Joseni pare una continuă.
În anul 1780, după terminarea contruirii bisericii, a fost construită o şcoală nouă pe proprietatea cantorului din acea vreme. Această clădire a fost distrusă de un incendiu în anul 1806, dar a fost reconstruită chiar în acelaşi an. Această clădire, în formă renovată, există şi astăzi, funcţionând ca locuinţa cantorului bisericii.
În această perioadă, cantorul a avut mai ales atribuţii de dascăl sau de învăţător.
Spiritul iluminismului din secolul al VVIII-lea a contribuit la schimbarea calităţii educaţiei. În această perioadă se răspândeşte viziunea că o educaţie de bună calitate depinde şi de nivelul de pregătire a învăţătorului. Statul şi societatea are mai mare nevoie de oameni calificaţi şi de oameni profesionişti. Şi această necesitate a contribuit la creşterea rolului social al şcolii. Nu este întâmplător că în secolul al XVIII-lea, numărul şcolilor se dublează.
ÎNVĂŢĂMÂNTUL DUPĂ REVOLUŢIA DIN 1848-1849
După revoluţie, în domeniul învăţământului, au avut loc nişte schimbări majore. Orban Balazs precizează că în Joseni, între anii 1849-1860, nu exista o viaţă semnificativă în ceea ce privește şcoala. După 1860, cu sprijinul episcopului catolic Haynald Lajos şi cu sprijinul comunei, şcolile vor fi readuse la viaţă.
În 1868 a fost introdusă şi aici legea lui Eötvös referitor la educaţie, care dispune că educaţia este obligatorie. După această lege copiii între 6 şi 12 ani au obligaţia să finalizeze cele şase clase primare. În Joseni în momentul apariţiei acestei legi au fost 769 de copii, care aveau obligaţia să meargă la şcoală. Din 769 de copii, 399 erau băieţi iar 370 erau fete.
În anul 1869, conform acestei legi a fost înfiinţat un consiliu care avea sarcina să asigure personalul didactic. Neavând la dispoziţie suficiente săli de clasă, numai 135 băieţi din 399 şi 70 de fete din 370 au avut posibilitatea să meargă la şcoală. Au existat și alte probleme: achiziţionarea manualelor, încălzirea sălilor de clasă, asigurarea apartamentelor pentru învăţători etc. Dar, problema principală era, în continuare, lipsa sălilor de clasă şi a profesorilor. Şcoala mai avea nevoie de patru săli de clasă şi patru cadre didactice ca să funcţioneze fără probleme.
Mulţumită bisericii şi comunei în Joseni, şcoala de la două cadre didatice, în trei ani, a ajuns la şapte cadre didactice.
Din anul 1870, au fost luate măsuri pentru combaterea şi scăderea analfabetismului. În acest sens au organizat educaţia adulţilor. Învăţătorul, care a învăţat un adult să citească şi să scrie, a primit trei forinţi, iar în cazul în care l-a învăţat doar să scrie, a primit doi forinţi ca onorariu. În anul 1871, trei învăţători au învăţat pe 69 de adulţi să scrie.
O altă iniţiativă utilă a fost înfiinţarea unei pepiniere. În 1870, când Consiliul local a fost mutat din clădirea şcolii Veress Zsigmond, grădina acesteia a fost restituită şcolii pentru înfiinţarea unei pepiniere. Sub îndrumarea profesorilor, elevii și-au însuşit principalele operaţii în ceea ce priveşte creşterea şi îngrijirea pomilor fructiferi. În acest domeniu un merit excepţional l-a avut învăţătorul Pál Albert. Pepiniera a produs o cantitate semnificativă de pomi fructiferi pentru vânzare.
Construirea şcolilor în Joseni
În anul 1895, a fost contruită şcoala din „Alszeg” cu o sală de clasă şi cu un apartament pentru învăţător precum şi şcoala destinată numai pentru fete cu trei săli de clasă şi cu un apartament pentru învăţător.
În anul 1908, reţeaua şcolară s-a extins. În acest an a fost contruită, cu 24706 coroane, pe teritoriul şcolii Veress, o clădire care avea patru săli de clasă.
Peste doi ani, în 1910 au început lucrările pentru construirea şcolii de la Borzont, care avea o sală de clasă şi un apartament pentru profesor. Aici predarea a început în anul 1912 cu 43 de elevi.
Din anii 1860, poate fi observată o mai mare implicare din partea bisericii şi din partea conducerii comunei în ceea ce priveşte o mai bună funcţionare a instituţiilor şcolare. Mulţumită acesteia, în anii 1880 a crescut numărul oamenilor care au ştiut să scrie şi să citească.
Potrivit datelor recensământului, din anul 1910, din 6442 locuitori, 3071 au ştiut să scrie adică 47,72 % din populaţie.
ACTIVITATEA ŞCOLII DUPĂ REFORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN 1948
Reforma de învăţământ a creat o serie de schimbări, atât în sistemul şcolar cât şi în funcţionarea aparatului administrativ. Conducerea şi controlarea şcolilor a fost aproape în întregime sarcina consiliului local.
După această reformă, au fost create şcoli de stat, atât în satul Borzont cât şi în satul Joseni, şi, ca o noutate, în teritoriul Bucin. Pe teritoriul comunei, în anul 1952, au funcţionat şapte şcoli, 4 grădiniţe, o creşă şi un internat.
În acea perioadă, o problemă permanentă era şcolarizarea elevilor de vârstă şcolară. Directorul, Vargyas János, spunea că, la deschiderea anului şcolar 1955-56, 30 % dintre elevi nu au fost prezenţi din cauza muncilor agricole.
Numărul elevilor de vârstă şcolară în anul şcolar 1955-1956 era:
-în clasele I-IV 469 de elevi
-în clasele V-VIII 198 de elevi, în total 667 de elevi. Noutatea anului şcolar 1956-1957 a fost introducerea educaţiei politehnice.
În anul şcolar 1957-1958, procesul educativ a fost efectuat de către 14 învăţători şi 11 profesori, iar numărul elevilor era de 589. În următorul an şcolar numărul elevilor a crescut:
-în clasele I-IV 429 de elevi
-în clasele V-VIII 208 de elevi, în total 637 de elevi.
Anul şcolar 1961-1962 va aduce o schimbare fundamentală în învăţământul din Joseni. A început să funcţioneze liceul. Acest lucru a creat o schimbare semnificativă atât în munca elevilor cât şi în munca personalului didactic. În anul şcolar 1963-1964 au fost – în clasele I-IV- 245 de elevi: – în clasele V-VII – 297 de elevi
- în clasele VIII-X 108 de elevi, în total 650 de elevi.
În perioada următoare, reţeua şcolară s-a dezvoltat semnificativ, pentru că au funcţionat clasele IX-XII. Pe lângă aceste clase de liceu, a existat o secţie profesională şi o secţie de ucenici.
În anul şcolar 1996-1997, numărul elevilor a fost:
– în clasele I-IV: 306 de elevi
-în clasele V-VII: 266 de elevi
-în clasele VIII-X: 94 de elevi
-clasa profesională: 57
-clasa de ucenici: 45
-225 de preşcolari, în total 993.
În perioada 1948-1951, şcoala a avut 28 de cadre didactice. Dacă luăm în considerare numărul cadrelor didactice şi numărul elevilor, pentru fiecare cadru didactic ajungea 24 sau 25 de elevi.
Merită o recunoaştere a cadrelor didactice care au îndrumat, ca diriginți, clasele terminale:
ANUL Numărul elevilor Numele dirigintelui
1961-1965 27 Vargyas Antal
1962-1966 33 Domokos Piroska
1963-1967 35 SövérElek
1965-1969 22 Vargyas Antal
1966-1970 27 SövérElek
1967-1971 35 Czirják István
1968-1972 25 Tőzsér (Ambrus) Rozália
1969-1973 25 Vargyas Antal
1970-1974 15 Pap Emese
În anul şcolar următor, şcoala nu avea clasă terminală pentru că atunci s-a trecut la predarea până în clasele a 12-a.
1988-1992 27 Vargyas Antal
1989-1993 22 Bogyé Miklós
1990-1994 23 Köllő Sándor
1991-1995 27 Csibi Katalin
1992-1996 16 Vargyas Antal
1993-1997 16 Bogyé Miklós
1994-1998 24 Gáll János
1995-1999 28 Csibi Katalin
1996-2000 22 Lőrincz Erzsébet
1997-2001 19 Török Károly
1998-2002 18 Köllő Sándor
1999-2003 17 Csibi Katalin
2000-2004 19 Gáll János
2001-2005 22 Kiss Arnold
2002-2006 22 Kiss Loránd
2003-2007 23 Bogyé Miklós
2003-2008 24 seral Barabás Erzsébet
2004-2008 17 Fazakas Károly
2005-2009 19 Kiss Arnold
2006-2010 22 Kiss Loránd
2007-2011 20 Borbély-Bartis Gyöngyvér
2008-2012 17 Barabás Erzsébet
2008-2013 7 seral Szilágyi Levente
2009-2013 23 Kiss Arnold
2010-2014 26 Kiss Loránd
2011-2015 30 Borbély-Bartis Gyöngyvér
2012-2016 28 Barabás Erzsébet
2013-2017 20 Kiss Arnold
2014-2018 23 Bencző Piroska
După al Doilea Război Mondial, şcoala a fost condusă în general de directori bine pregătiţi, după cum urmează:
Székely Béla 1948-1955
Vargyas János 1955-1961
Szilveszter László 1961-1963
Székely Ferenc 1963-1965
Gál Ernő 1966-1980
Jánosi Tibor 1980-1984
Bogyé Miklós 1984-1989
Jánosi Tibor 1989-1990
Gál Ernő 1990-1997
Bogyé Miklós 1997-2004
Gáll János 2004-2015
Köllő Sándor 2015-până în prezent
În fiecare an şcolar, numărul cadrelor didactice a crescut: în anul 1945 – 20 de cadre didactice, în 1950 – 28 de cadre didactice, în 1955 – 33 de cadre didactice, în 1960 – 41 de cadre didactice, în 1965 – 56 de cadre didactice, în 1969 – 60 de cadre didactice, în 1996 – 1997 – 67 de cadre didactice. În plus, şcoala a avut un bibliotecar, doi laboranţi, două secretare, trei contabili, un casier, 19 muncitori şi un îngrijitor.
